Monday , 20 November 2017
Roraima – the trek to the Lost World

Roraima – the trek to the Lost World

Roraima este o formatiune stancoasa de tip tepuis, aflata in Venezuela. Aceasta are un platou in partea superioara, izolat de restul lumii de sute de mii de ani, asa ca majoritatea speciilor de plante de aici sunt endemice. Tot aici se afla campii cu cristale de quartz si diamante. Aceasta este Lumea Pierduta a lui Conan Doyle.

In continuare, voi reda cateva pagini de jurnal, atat din trek-ul care m-a adus pe platoul Roraima, cat si din explorarea platoului propriu-zis.

Si iata-ne suiti in autobuzul de Santa Elena de Uairen. A fost dificil sa facem rost de bilete si pana la urma le-am luat de la un antreprenor local care aducea izbitor cu un bisnitar roman din ’90.
Peste noapte nu a fost prea frig, asta si pentru ca am avut la noi sacii de dormit, pe care i-am tras peste cap la un moment dat cand viforul venit din instalatia de racire ameninta sa  ne mute cu totul. Peste noapte au fost cateva opriri la posturi de politie, dar gratie sacului de dormit, nu a vazut nimeni ca sunt gringo, asa ca nu m-au luat la puricat.
Dis de dimineata am ajuns in Santa Elena de Uairen, unde ne astepta Francesco Alvarez, un alt antreprenor local implicat in afacerile de turism, la care ne trimisese gazda de la Posada din Ciudad Bolivar. Felul in care a pus respectivul problema nu ne-a incantat deloc. Parea ca singura optiune e sa facem excursia cu el acum si sa plecam in secunda aia la trekking, el avand deja un grup format. Asta nu se lipea deloc cu planul nostru, care vroiam un ghid local ieftin, asa ca i-am spus la revedere rapid distinsului om de afaceri si am plecat spre oras, unde stiam deja la ce Posada o sa stam, fusesem indrumati de cei doi prieteni spanioli… Posada San Michell. Taxiul ne-a lasat chiar in fata si in cateva minute eram deja cazati si faceam deja primul dus. Au urmat cateva drumuri in oras, in cautarea vestitilor ghizi locali, care intarziau sa apara. In final, alegerea a fost sa mergem cu o agentie locala, Mystic Tours, condusa de Roberto, caruia aveam sa ii spunem Elefantul, din motive nu foarte greu de imaginat. Turul urma sa inceapa a doua zi la 9 dimineata cu o scurta instructie.
Spre seara am gasit in sfarsit mancare consistenta: pui la rotisor cu orez si garnitura de salata. In sfarsit alta mancare decat empanadas.
Dis de dimineata ne-am infatisat la rotiserie si dupa ce am umplut stomacul, ne-am afisat la firma lui Roberto. Pe la 10 a facut o scurta instructie care era mai mult o pierdere de vreme si ne-a facut cunostinta cu ghidul: Alex. Din fericire, vorbitor de engleza. Este din Guyana, care a fost provincie britanica, asa ca limba oficiala este engleza. El vine in Venezuela in vacante si lucreaza cate 1-2 luni la agentia lui Roberto sau de unul singur. Vine de obicei cu fratii lui, care sunt porteri. El are 22 de ani, iar fratii lui 16, respectiv 17 ani. Seamana destul de bine unii cu altii,.. scunzi, cu fata rotunda si indesati, pielea maslimiu inchis si ochii subtiri si negri.
In grup mai intrau Gino, un belgian, Robert, un american (dar si cu ceva legaturi cu Brazilia) si o tanara speranta, o doamna din Spania, aflata la venerabila varsta de 62 de ani… cand am vazut-o ne-a fost clar ca nu o sa ne miscam repede.
In continuare, am urcat bagajele in jeep si am plecat la drum, spre San Francisco de Yuruani si mai apoi spre Paraitepui, satul de unde urma sa incepem trek-ul.
In putin peste o ora, eram la intrarea in parc, trecuti in cartea de la intrare si cu bagajele in spate. Asemeni unui start la o cursa, am plecat ca din pusca. Prima oprire a fost la jumatate de ora de mers si Alex ne-a spus ca mai avem cam o ora si jumatate de mers pe ziua aia. Intai am crezut ca e o gluma, dar nu era… trek-ul de aici nu urma sa fie ceva obositor.320745_2268908314919_794290659_n
Despre Gino aveam sa aflam ca este un adevarat calator. La 46 de ani a vazut mult peste 100 de tari si nu era deloc plictisit. Avesese cancer la un rinichi in urma cu cativa ani, dar s-a refacut si participa la maratoane. Urmatoarea provocare urma sa fie in desert.
Intr-adevar, dupa inca o ora si jumatate eram deja in Camp 1. Rand pe rand au sosit si ceilalti. Ne-am bucurat sa vedem ca spaniolii, Isidro si Laura, pe care ii stiam de la Salto Angel, erau si ei intr-un grup care avea acelasi program cu noi.
A urmat sa ne punem corturile si si facem o baie la rau. Am constatat cu stupoare ca exista un soi de musculite negre insetate de sange. Nu puteam sa fim suficient de rapizi, asa ca am fost muscati aprig.
Peste noapte am dormit bine, desi nu aveam izopren. Ca o paranteza, am zis sa mergem light, asa ca am renuntat la o gramada de accesorii… printre care polarul, care ramasese la Francisco in gara, izoprenul de care uitasem… si peste toate, luasem la mine cel mai usor sac de dormit, de 600g, cu confortul la 15 grade celsius. Oricum, prima noapte am dormit bine.315342_2268912995036_1119417352_n
A doua zi de dimineata am luat micul dejun si am plecat. Drumul pana in tabara 2 nu era obositor, asa ca in loc de 4 ore, am facut 2 si putin. AM ajuns transpirat. Deja eram aproape de Roraima, tinta noastra pentru urmatoarele zile. Era 10 dimineata cand am ajuns acoio, asa ca am inceput sa ne gandim sa plecam mai departe.
Roraima era un vis mai vechi de-al meu, dar care ramasese la stadiul de vis la care nu stiam cand o sa aspir. Mi se parea o tinta atat de greu de atins… el mundo perdido… lumea pierduta, izolata intre nori, pe un platou strajuit de pereti de stanca de sute de metri. Sus acolo sunt specii de plante litofite izolate de milioane de ani si crescute independent de ceea ce se afla jos… specii endemice de plante carnivore. Si in plus de asta, un peisaj selenar care in mod sigur avea sa ne impresioneze.
Dupa ce a ajuns si Alex, am discutat si cu el… El nu vroia sa mearga mai departe din cauza ca fratele lui, unul dintre porteri, nu se simtea bine. Dar noi, adica eu si Andrei, puteam sa mergem sus ca nu eram cu nimic legati de porteri, noi ducandu-ne proprie mancare.312559_2268911154990_413160714_n
Asa ca la ora 12 am plecat mai sus, spre platoul Roraima. Drumul a inceput sa fie mai spectaculos. Urcarea era mai accidentata si eram intr-o jungla deasa si umeda. Incepeam sa ne apropiem de perete, care are in locul ala peste 700m. Andrei era deja putin obosit, dar a zis sa continuam.
Urcarea nu era dificila, dar peisajul era fantastic. Din cand in cand, norii se dadeau la o parte si vedeam peisaje desprinse parca din alta lume. Tepuis sunt formatiuni stancoase cu pereti pe toate partile si cu platouri in partea superioara. Noi acum urcam pe Roraima, cel mai vestit dintre ele. Langa Roraima este Kukinan, un alt Tepuis la fel de spectalos, dar mai putin umblat.298795_2268912755030_1939678626_n
Urcarea intr-un punct a presupus sa trecem pe sub perdeaua de apa a unei cascade care cadea de pe platou cateva sute de metri. Intrasem deja pe brana care avea sa ne duca pe platou si urmaream doi porteri care stiau la ce ‘hotel’ (loc de campare) sa ne conduca.
Ajunsi pe platou, nu imi venea sa cred… Peste tot erau bolovani sculptati de vant, cu cele mai ciudate forme… iar plantele… erau ca nicaieri in alta parte. Stiam deja ca speciile de aici sunt endemice. Multe dintre ele sunt carnivore, aflate intr-unul dintre cele trei stadii ale evolutiei: stadiul in care atrag, atrag si ucid, atrag, ucid si consuma.
Dupa inca jumatate de ora am gasit un hotel liber… hotelul fiind un loc de cort cu un tavan deasupra.
Privelistea de la hotel era fantastica… in partea stanga aveam Cadillac-ul, punctul cel mai inalt de pe platou, chiar sub noi era un curs de apa, iar in fara si in dreapta erau alte cateva varfuri micute.302374_2268913795056_407792286_n 299254_2268912475023_395343770_n 317446_2268915075088_1035492841_n

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Scroll To Top

The forecast for Bucharest, Romania by Wunderground for WordPress

Descargar musica