Thursday , 14 December 2017
Camino del Rey – El Chorro

Camino del Rey – El Chorro

Povestea spune ca Regele Spaniei la inceputul secolului trecut a dorit sa faca un drum sigur care sa strabata canionul de la El Chorro. Si asa, folosind mii de muncitori si cu cheltuieli enorme, a reusit sa construiasca o poteca suspendata in acest canion, la 100m de firul apei.

Inainte sa ajung in acel canion, priveam cu neincredere fotografiile in care se vedea o linie inchisa la culoare care strabate peretii de calcar. Ma gandeam ca este o banala via ferrata.

Odata ajuns la El Chorro am inceput sa vad insa ca toata lumea vorbea in soapta de Canion, si putini erau cei care se catarasera acolo… de ce? Urma sa vad… cat de curand.

Dupa primele doua zile de catarat la diversi pereti cu trasee lustruite am zis ‘gata, hai sa vedem si canionul’.

Si asa am plecat toti intr-o directie neclara… Nici un ghid nu spune exact cum ajungi in canion pe Camino del Rey… peste tot se presupune ca stii asta. Este atat de cunoscut incat nu ai cum sa nu stii…

Si asa lasam in spate moscheea maura, trecem de ultimele faleze prafoase unde ne-am chinuit pe trasee lustruite in prima zi si dupa cativa cactusi ajungem la un gard inalt, langa calea ferata… drumul pare blocat. Bine ca nu este sfarsit de saptamana, ca in acest loc ar fi gardieni… cu rolul clar de a opri turistii si cataratorii sa treaca spre calea ferata, singurul drum de acces spre canion.

Ne cataram pe cativa bolovani si privim cu neincredere la abisul care se casca in partea stanga. Aici trebuie sa ne luam adio de la Azor, un caine care ne-a insotit tot drumul. Noi i-am spus Azor, nu stiu daca are un nume. Poate ca nici el nu stie…

Trecem si de gardul cu pricina si mergem usor pe langa calea ferata. Inainte de primul tunel, mare noroc, vine trenul. Il asteptam, bine ca nu ne-a prin in tunel unde probabil ca e mult mai incomod si mai zgomtos.

Dupa ce iesim din al doilea tunel, nu ne vine sa credem… in fata noastra e un perete mai mare decat Peretele Vaii Albe, vertical, fara fisuri… iar in partea lui de sus, unde e mai curat si mai lucios, se vede o poteca suspendata. Ma uit cu frica si ma gandesc ca nici in ruptul capului nu o sa merg pe acolo… mai ales ca prima parte a potecii lipseste. Din 7 cati eram, probabil ca Azorel ar fi fost cel mai in masura sa cucereasca si sa infiga pioletul… dar el a ramas la gardul de fier. Nici macar hartia inginerica nu am luat-o de la cort… mare greseala.DSC_1271

Discutam putin si hotaram ca trebuie sa incercam. Ajunsi la baza peretelui ne legam in sfoara… nu mai auzisem pe nimeni ca ar fi necesara manevra asta, dar primii metri pana la poteca par cel putin de gradul 8 fara asigurari.

Dan se hotaraste sa fie cap pe ‘lungime’. Pleaca, asigura la niste fiare ruginite la un indicator care iti interzice cu desavarsire trecerea… si chiar inainte sa intre pe fata, auzim un ‘Hai inapoi, ca nu e pe acolo’. Nu mai astepam un al doilea indemn sau o justificare… in 3 minute sfoara e stransa. Cand ne uitam mai cu atentie, cativa trekkeri trecuti de a doua tinerete, sau poate ca si de a treia… inaintau vanjos prin niste hornuri si brane in parte stanga si mai jos… parea simplu si nu aveau nici coarda.

Coboram si noi pana acolo si surpriza… era amenajata o via ferrata. Dan merge primul cu 2 bucle in fiecare mana si fara zelb. Urmez eu cu zelburi lungi. Dupa mine liniste… toti hotarasc sa se intoarca… au planuri mai agresive in viata si nu vor sa riste. Greu cu alpinistii.

Pun prima bucla intr-o za de lant. La picioare am niste scoabe de fier iesite mai bine de 10 cm. Toate misca putin, dar par solide. Pun si al doilea zelb. Inaintez incet, dar sigur. Dan este deja la capatul traverseului. Dupa primii 5m totul este deja mai simplu si prind viteza. Urmeaza o poteca scurta si putina catarare, dar tot cu scoabe. Un horn simplu si iar o brana. Mi s-a uscat gura… apa e la Dan. Mai am putin si ajung si eu sus. Piatraaaaaaaaaaa!!!!! Am dat un bolovan… nu am lovit pe nimeni. Se rostogoleste pe la baza peretelui si se opreste in apa. In sfarsit ajung pe poteca. Este o brana larga primitoare facuta din ciment. Ma uit cu atentie cum este construita… sunt cateva console din sina de la calea ferala. Se pare ca au folosit un cofraj peste care au pus caramizi si un strat gros de tencuiala. Nu e structura boltita sau altceva… totusi se pare ca tine.

De jos se aud doua voci… ‘ asteptati-ne ca venim si noi…’. ‘ va asteptam, dar grabiti-va, ca vrem sa vedem canionul astazi si poate sa ne si cataram putin’.

Dupa 10 minute hotaram sa plecam, nu mai putem de nerabdare.

Primii metri sunt inca in stare buna, dar pe urma poteca devine subreda. La fiecare pas tencuiala tremura si sunt numeroase gauri unde s-a surpat. Cei 100m pana in fundul canionului ne indeamna sa fim atenti… foarte atenti. Si nu vreau sa cad cu tencuiala sau sa atarn in zelb.

Surpriza… lipseste poteca… dupa doar cateva minute de la plecare, poteca e surpata in totalitate… facem un sprait larg, pe urma putina opozitie, schimbam zelbul si trecem cei cativa metri. Mi s-a uscat iarasi gura. Suntem ca niste claustrofobi intr-o galerie daramata, intr-o pestera de care nu stie nimeni. Cred ca era in forma regele…

Privelistea este totusi extraordinara. Ici si colo se vede plecarea in cate un traseu… lucesc spiturile in pereti… dar noi cautam trasee mai simple, sa ne acomodam. Mai trecem o punte dificila. Dan nu poate sa nu observe: ‘uite aici cum au prins sinele… cu sarma’ Cand ma uit… intr-adevar, structura de rezistenta a puntii era o sarma veche de cand lumea… ruginita si incalacita de cateva ori, . De ce mi-o fi spus? Eram si asa destul de stresat.

Vizavi se vede un perete impresionant… aflam din ghid ca se numeste Africa Wall… sunt numai trasee de aventura, cu putine asigurari fixe. Plecarea se face de langa apa, dupa un rapel lung sau o tiroliana. Sunt trasee de angajament, expuse unui vant rece care imi aduce aminte de un crivat din Fagaras.DSC_1248

In continuare trecem o punte mai larga peste canion. Vedem o placa fixate in perete. Sunt 3 fotografii pe ea… probabil ale unor turisti mai putin norocosi. Se pare ca toate cablurile au fost montate in urma nefericitului accident.

Trecem de o portiune mai subreda si ajungem sub o grota impresionanta aici se pare ca este Harakiri, un 8c cu o fotografie spectaculoasa in ghidul de escalada. Noi avem insa planuri mai mari… 6a, poate 6a+, cine stie, poate si 6b. Curajul l-am lasat la intrarea in canion.

Gasim o faleza cu trasee. Ne legam in coarda pe punte si ne asiguram cu toate zelburile pe care le putem face. Tot nu ma simt in siguranta. Pleaca Dan sa puna buclele si dupa primii cativa metri il aud ca stanca e superba. In cateva minute e in top. Zice ca e un traseu simplu. Plec si eu… stanca frumoasa, foarte aderenta, lucru neobisnuit pentru El Chorro. Strang fiecare priza de parca vreau sa storc apa. Cateva miscari elementare, ma intind la o laterala, prind o alveola mare, o miscare mai intinsa si ma trezesc si eu in top.Nu are mai mult de 6a+… dar plecarea de pe brana si golul pana in fundul canionului ma fac sa il resimt ca pe un 7a.

Continuam cu alte trasee… pana in 7a… foarte frumoase si curate. Ghidul nu e de nici un folos. Presupunem noi care sunt gradele, nu putem sa identificam nimic.

La o alta faleza putin mai jos, suntem in sfarsit cu picioarele pe pamant. Aici ne simtim amandoi bine si gasim trasee frumoase. Reusim sa le identificam si in ghid.

Deja vrem la caldura. Strangem coarda si urcam din nou la poteca subreda. Ne-am obisnuit… nu ni se mai pare nici sus, nici periculos. Mergem chiar repede. In cateva minute suntem iesiti din primul canion si traversam raul. Visam deja la fete verticale la soare… la caldura. Acum mergem pe un drum generos. Ne prinde si pe noi trenul in tunel. Nu e asa grav cum ne imaginam. Citeam intr-o carte despre Mugs Stump, celebrul alpinist american, care prin anii ’80 s-a retras dintr-o tentativa solo pe Eiger prin tunel. Si pe el l-a prins trenul, dar a fost extrem… el spune ca a fost mai dificil decat ascensiunea pana in acel punct… tunelul era prea stramt ca sa incapa si el si trenul… doar printr-o minune a scapat.

Pentru noi a fost insa mai simplu, tunelul aici e chiar generos.

Putin mai tarziu ne cataram deja la soare. Am uitat si de frig… iar in tara poate sa ninga, mai sunt 10 zile pana ajungem si noi.

In zilele care au urmat am revenit in canion, am fost apoi si in canionul al doilea, care nu are cabluri, dar nu mi s-a mai parut asa spectaculos. Prima intalnire cu Camino del Rey a fost cea mai dramatica. Poate ca asa va fi si pentru voi.

 

Articol publicat partial in Knox Magazine.

DSC_1242 DSC_1039

3 comments

  1. Bună! Am tot căutat info despre Camino del Rey. La voi am găsit cea mai bună descriere :-) Merg și eu în august. Ceva sugestii? 10x

    • O sa fie cald. In rest, din cate tin minte, e mai bine sa mergi pe Camino del Rey in timpul saptamanii, nu sunt gardieni. Din cate cred ca ai aflat, e oarecum ilegal sa ajungi acolo, pentru ca trebuie sa mergi o bucata pe calea ferata.

  2. Merci de info! Altceva interesant de vazut intre Alicante si Malaga?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Scroll To Top

Weather forecast by WP Wunderground & Denver Snow Service

Descargar musica