Thursday , 19 October 2017
Geamana – legenda bisericii scufundate

Geamana – legenda bisericii scufundate

Legenda Bisericii Scufundate

 Faurii pământului s-au retras de mult în adâncuri, au închis coșurile de lavă ale vulcanilor și au ațipit în așteptarea unei noi geneze când forțele lor vor fi chemate, din nou, să schimbe lumea. Eoni nenumărați s-au scurs de-atunci și multe lucruri s-au perindat prin lumea schimbătoare de sub lumina soarelui, până când, acum câteva clipe, Geniile naturii începură să murmure neliniștite.

Dinspre sud, către ținuturile lor, roiau în valuri niște ființe noi, neobișnuite, pe cât de firave la înfățișare pe atât de tenace și de curioase. Urcau în lungul văilor printre copacii seculari, iar în spatele lor lumea se schimba, pădurile cădeau sub loviturile securilor și vâlvătaia focului furat din tainețele Faurilor, foc pe care aceste ființe îl contolau așa cum nimeni nu mai făcuse până atunci și le dădea putere de neimaginat asupra lumii. În scurt timp s-au înmulțit, au ridicat așezări, au dat nume ținuturilor și Lumea părea să-i accepte așa cum de-a lungul timpului îngăduise și altor făpturi să-i stăpânească întinderilor.

Doar Geniile naturii priveau neâncrezătoare la ciudatele ființe pe care îi numiseră Oameni, le urmăreau faptele și o teamă adâncă le pătrunse în suflet atunci când, scormonind pământul, aceștia începură să se joace cu resturile de la masa Faurilor, acele bucățele strălucitoare de metal care împodobeau paleta de culori a materiei.

În scurtă vreme, aducând jertfe titanului focului, oamenii începură să topească acele firave firmituri în flăcările cuptoarelor, așa cum doar Faurii mai făcuseră, dar spre deosebire de aceștia care iubeau în aceeași măsură toate elementele pâmăntului, ființele acestea ciudate considerau bucățele strălucitoare mai valoroase decât propriul lor suflet. Atunci lumea s-a cutremurat din nou, Geniile au gemut a neputință, iar deasupra oamenilor s-au ridicat Stăpânii din rândul celor care iubeau mai aprig și mai  pătimaș metalul auriu.

Povestea continuă după milenii undeva prin Munții Metalului, cum îi numiseră oamenii. Stăpânii de atunci și-au trimis spcialiștii care au trasat pe hartă, aici va fi mina de unde vom scoate metalul, aici uzina de prelucrare, de aici vom aduce apă, aici vom pune sterilul, iar aici va fi iazul de decantare, dar vai, în avântul lor au uitat că acolo unde vor fi amplasate colosalele obiective trăiesc oameni care și-au durat case, și-au îngropat strămoșii și au ridicat biserici.

Planurile au continuat, localnicii au fost strămutați, despăgubiți, iar peste păduri, peste micile ogoare, case și acareturi a început să se formeze un lac sinistru și letal din mâluri acide, bogate în metale grele, peste care se târăsc pâraie de ape murdărite de coșmaruri ivite din retortele alchimiștilor. An după an s-a extins, iar în spatele lui un munte dispărea în timp ce utilajele scobeau pământul, terasă după terasă, formând un uriaș crater atât de adânc încât, fără știrea nimănui, o forță primordială din vremea Faurilor a fost trezită la viață.  Atât de puternică era această forță încât la vederea ei Vâlvele, păzitoarele comorilor, au pierit mistuite de propriile văpăi, amintirea lor rămânând doar în memoria bătrânilor. Aceștia povestesc uneori cum bogățiile adâncurilor pământului nu erau oferite oamenilor oricum, ci după toanele capricioaselor Vâlve, cu zgârcenie sau dărnicie după cum le era vrerea, iar acum fără ele, oricine, zic ei, poate pune mâna pe comorile nepăzite și asta nu prea este-n firea lucrurilor.

În locul poveștilor despre focurile comorilor și oameni norocoși favorizați de Vâlve un alt zvon avea să se răspândească dinspre muntele de metal către văile mănoase de la poale.IMG_4339

Acolo de unde oamenii au fost strămutați, casele lor înecate sub lacul de noroi și chiar numele locului aproape uitat, ceva începuse să strige după ajutor, să amintească lumii de suferința tăcută a Geniilor naturii și nu era o ființă miraculoasă, ci o creație a oamenilor dedicată sufletului și speranței. Deasupra satului aceștia construiseră o biserică închinată Mântuitorului cu temelii puternice și clopotniță înaltă durate din piatra muntelui legată cu mortar și pereți din bârne cioplite cu toporul din cei mai drepți și falnici copaci. Apoi au chemat zugravii, pe cei mai vestiți din partea locului, care acoperiră pereții cu minunate picturi unde scenele cu faptele Mântuitorului, ale Apostolilor și Sființilor erau redate în culorii vii tocmite din hume colorate și alte minerale, în manieră simplă și naivă așa cum învățaseră din străbuni și din cărțile bisericești.

În jurul bisericii localnicii își îngropară morții așezându-le la căpătâi frumoase cruci din lemn, care să le pomenească peste ani numele și trecerea prin această lume.

Timp de aproape două secole biserica a privit la viața cătunului, s-a bucurat cu fiecare botez și nuntă, s-a întristat la înmormântări și a împărțit lumină și călăuzire cu fiecare slujbă. Apoi oamenii au trebuit să plece, alungați de Stăpâni și de noroiul lacului imaginat de specialiști, iar o liniște stranie a cuprins biserica, întreruptă doar de hârâitul mașinilor ce mușcau din muntele de alături.

Noroiul a cuprins treptat întregul sat, apoi a început să urce, încet și implacabil spre biserică, a pătruns în cimitir acoperind mormintele și crucile, iar odată cu topirea ultimelor zăpezi a pătruns în biserică. Centimetru cu centimetru a cucerit podelele, stranele, apoi Ușile Împărătești și oameniilor părea să nu le pese. Toamna, când noroiul a ajuns la ferestre, cineva a auzit strigătul mut al bisericii, s-a înduioșat la vederea frumoaselor picturi și a hotărât să le salveze.

Au fost trimiși mineri pricepuți care au înfipt stâlpi pe care au așezat podețe peste  noroiul înșelător apoi, odată cu  prima brumă din an, au chemat un tehnician să încerce desfacerea lor de pe pereți. Acesta, la rândul lui, pentru a nu lucra singur în acea tăcere fioroasă de pe malul întinderii de nămol și-a luat un ajutor, un voluntar, pe cel mai puternic dintre prieteni, să-i fie ucenic, tovarăș și companion în lungile ore de migală.Geamana 4

Zile întregi au muncit în întunericul bisericii, la lumina lanternelor. Își încălzeau mâinile înghețate la căldura unui foc de vreascuri din apropierea ultimelor cruci ale cimitirului. Frigeau slănină și mâncau în liniște printre morminte privind miracolul luminilor de toamnă care înnobilau morbidul lac. Gerul dimineații acoperea acea întindere cu miliarde de cristale înghețate care se topeau încet, iar undele se colorau în roșiatic, apoi în galben pentru ca în clipa următoare să reflecte albastrul cerului. Nu vorbeau prea mult, tăcerea din jur, biserica și crucile mormintelor ce se ridicau din lac le impunea respect și poate teamă.

Dar truda lor era zadarnică, umiditatea pătrunsese adânc în pereți,  picturile deveniseră fragile, mucegaiul și ciupercile mușcaseră puternic din fâșiile de pânză pe care aceasta fusese așternută, iar figul nu lăsa soluțiile speciale să-și încheie misiunea.

Curând s-a așternut și prima zăpadă, iar tehnicianul și prietenul său și-au adunat uneltele și au plecat promițându-și să revină la primăvară, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. Noroiul a crescut continuu, chipul Pantocratorului de pe tavanul jos al naosul bisericii a fost acoperit primul, apoi mocirla a năvălit prin ferestre blocând și ultimele căi de acces.

Biserica a rămas demnă în picioare, fără nici o crăpătură în pereți, scufundându-se treptat, peste frumoasele culori ale picturilor s-a așternut un întuneric deplin și toată lumea a început să vorbească de cât de minunate erau, iar numele de Geamăna a pătruns în lumea legendelor.

După ani, când noroiul aproape ajunsese la streașini, tehnicianul s-a întors pentru câteva clipe pe malul lacului rememorând trăirile din toamna aceea și pentru a aprinde o lumânare în memoria prietenului și tovarășului de atunci, a cărui inimă a încetat prea de timpuriu să mai bată.  Geamana 3 geamana 1Geamna 2IMG_4323

14 comments

  1. Alexandrescu Aneta

    Am parcurs articolul . Descrieri..” periculos de frumoase ”.Incarcatura emotionala…la cote maxime! Felicitari si Multumesc mult!

  2. OF,TARA MEA DRAGA,MULTI TE-AU DORIT. foarte multi TE-AU RAVNIT pentru FRUMUSETE ,pentru BOGATII ,pentru LINISTE si PACE si pentru TRECUT EROIC dar MAI mult pentru VIITORUL LOR si NU al NOSTRU …DOMNUL DUMNEZEU inca mai vegheaza asupra neamului nostru romanesc si cred ca nu vom cunoaste scufundarea in neant!Cu lacrimi in ochi revazui o parte din privelistile pe care in treacat le-am vizitat acum 35 de ani impreuna cu fiul si cu sotul meu intr-o excursie cu masina proprie .Atunci mergeam fara grija ca vom fi vandalizati pe drum cand ne opream sa dormim in cortul nostru pe care-l amplasam in oricare loc doream. S -au dus acele vremuri…Azi,nu-mi mai pot permite astfel de excursii din punct de vedere financiar si mai mult nu as mai avea siguranta innoptarii in nici un loc pitoresc.

  3. Am citit cu interes articolul și m-am întristat la terminarea lui. “O inimă a încetat prea de timpuriu să mai bată !”

  4. Rectificare adresă Website

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Scroll To Top

Weather forecast by WP Wunderground & Denver Snow Service

Descargar musica