Saturday , 24 June 2017
„Furcile” Transilvaniei

„Furcile” Transilvaniei

Prin „furcă” se înţelegea în evul mediu tragerea în ţeapă a condamnatului într-un par ascuţit, unde rămânea mai mult timp ca să fie văzut de toţi trecătorii.  Până în secolul al XVIII-lea toate satele, târgurile şi oraşele aveau amenajate locuri de execuţie capitală ce se aflau pe înălţimi lângă principalele artere de circulaţie, de obicei la intrările în localitate. Asemenea locuri au rămas în toponimia unor localităţi sub diferite denumiri: „Dealul Furcilor”, „Locul Furcii”, „Măgura Furcii”, „Poiana Furcii” mai rar “Dealul Spânzurătorilor” (deal din apropierea Braşovului) Confirmarea existenţei acestor locuri de execuţie o găsim în relatarea călătorului german Iacob Hiltebrandt care a călătorit în Transilvania şi a stat la Alba Iulia în anii 1652 şi 1656.

Cei condamnaţi la pedeapsa capitală erau de obicei iobagi români, uneori pentru fapte minore ca braconajul, furturi minore de găini sau căpiţe de fân, ori pentru injurii aduse stăpânului de pământ. Iată cum descrie călătorul german aceste execuţii. ” În piaţă (Alba Iulia) era o spânzurătoare de lemn, de care atârnă aproape în fiecare zi de târg săptămânal câte un român; funia de care erau spănzuraţi avea o lungime de un cot….

Aceşti români de rând de condiţie servilă … sunt aspru pedepsiţi în Transilvania şi traşi de obicei în ţeapă, astfel că se pot vedea aproape înaintea tuturor oraşelor, târgurilor şi satelor ţării astfel de spectacole îngrozitoare. Faţă de moartea prin ţeapă sau par ei merg bucuroşi la spânzurătoare când sunt osândiţi spunând că şi Cristos Mântuitorul lor a fost spânzurat (pe cruce)”.

Uneori cei executaţi erau lăsaţi mai multe zile ca să poată fi văzuţi de trecători şi uneori erau chiar îngropaţi în apropierea locului de execuţie după  cum relatează un document medieval braşovean „in der Mist bey dem Galgenberg” (în gunoiul de pe Dealul Spânzurătorii). Săpături arheologice efectuate în apropierea Cheilor Turenilor au identificat în urmă cu câţiva ani mormântul unui spânzurat înmormântat în apropierea unui astfel de loc.obelisc df

Cel mai cunoscut “Deal al Furcilor” din istoria României se găseşte la Alba Iulia, un platou situat la sud vest de oraş, loc al supliciului conducătorilor răscoalei de la 1785, Horea, Cloşca şi Crişan. După o judecată sumară, procesul reducându-se la anchetă şi condamnare, Contele Iankovitsch neacceptând participarea al nici unui reprezentant al Gubernului Transilvaniei şi ca să-i poată executa prin cea mai aspră pedeapsă prevăzută în Codul Terezian, care prevedea la articolul 62 pedeapasa cu moartea prin spânzurare a răsculaţilor, conducătorilor răscoalei li s-a adăugat şi articolul 90, pentru tâlhărie, ca să poată fi executaţi prin zdrobirea cu roata.

Execuţia s-a făcut în mod public la 28 februarie conform dispoziţiilor împăratului „să se dea un Exemplu răsunător şi să fie purtaţi prin locurile unde au comis mari ticăloşii…. să fie arătaţi ca o pildă inspăimântătoare poporului de rând…. apoi să fie executaţi public într-un loc important unde să fie aduşi cu forţa câte şase oameni din fiecare sat, trei bătâni şi trei tineri”.

Nu era un fapt neobişnuit în evul mediu ca orşele şi târgurile mai importante să aibe, pe lângă funcţionarii obişnuiţi, şi funcţia de călău, iar pedeapsa capitală se aplica cu uşurinţă pentru orice furt care depăşea valoarea de 20 de florini reprezentând valoarea a 5-6 oi. În funcţie de gravitatea faptei sau de toanele celor ce judecau, pedepsele puteau fi: condamnare la moarte (decapitare, tragere în ţeapă, atârnarea în furci, arderea pe rug, tragerea pe roată,  mutilare (scoaterea ochilor, tăierea limbii a urechilor sau a membrelor), bătaie cu diferite obiecte, imobilizare în butuci (căludă, obadă). Pedeapsa cu moartea se aplica celor ce se revoltau împotriva stăpânilor lor şi a dregătorilor, pentru cei ce comiteau furturi mari, spargeri, adulter, viol, răpire de fete, crime.

Meseria de călău era grea, acesta trebuia să mimeze, să prelugească agonia şi chinurile condamnatului spre deliciul spectatorilor şi al stăpânilor, în timpul execuţiei de la Alba Iulia câţiva nobili protestând vehement pentru faptul că Horea a fost ucis prea repede.

Călăul oraşului Alba Iulia în acea perioadă era Grancea Rakoczy, un ţigan care efectua şi execuţiile din oraşele învecinate (Sebeş, Aiud etc), dar care, după execuţie nu a fost plătit, Comisia Imperială lăsând această problemă în seama Comitatului. Printr-o scrisoare acesta cere judelui oraşului “răsplata trudei mele”, dar cererea îi este respinsă sub pretextul că nu ei l-au angajat, ci ţara, cu aluzie la împărat şi Comisia Imperială. Cererea lui va ajunge într-un târziu la Gubernul Transilvaniei de la Sibiu care plăteşte suma de 51 florini, câte 6 de cap pentru Horea,Cloşca şi Crişan şi câte trei pentru execuţia cu roata, tragerea în ţeapă, frigerea în frigare, spânzurarea şi decapitarea celor 11 ţărani răsculaţi prinşi în lunile noiembrie şi decembrie 1784 şi care s-au aflat în închisorile din Alba Iulia şi Aiud.

Martiriul conducătorilor răscoalei este comemorat printr-un monument, în formă de obelisc din piatră, înalt de 4 m, aşezat pe socu în anul 1965,  amplasat în apropierea unei artere importante a oraşului ce mărgineşte partea nordică a platoului, locul real al execuţiei fiind situat în colţul opus (sud-estic) al Dealului Furcilor pe o ridicătură numită de către Rubin Patiţia, “Cornul Pedelului (Podeiului)”.

Pentru a ne putea face o imagine asupra numărului mare de locuri publice de execuţie de pe teritoriul Transilvaniei putem consulta Hărţile Iosefine (Josephinische Aufnahme) în care topografii armatei austrice au marcat cu conştinciozitate printre elementele importante de reper din teritoriu şi aceste locuri de supliciu marcate prin simbolul unei spânzurători, uneori dublat de cuvântul “gericht”(germ. tribunal, justiţie).

Toate aceste locuri de execuţie sunt situate în apropierea localităţilor pe înălţimi care străjuiesc drumurile principale. Între localităţile Aiud şi Colţeşti, pe firul văii Aiudului, sunt reprezentate patru astfel de amplasamente: la Aud, Aiudul de Sus, Măgina şi Vălişoara.  La nord de Turda găsim locuri de execuţie la Petreştii de Sus, între Tureni şi Sânduleşti, Petreştii de Jos, Cheia, Borzeşti, Surduc şi Buru. Pe distanţa de 35 de km de la Alba Iulia la Zlatna, urmând firul văii Ampoiului, pe lângă cel din Alba Iulia existau alte trei astfel de locuri numele lor fiind păstrat uneori în toponimia locală, amplasamente pe care am încercat să le identificăm în teren.

Astfel dealul situat pe malul drept al Ampoiului la intrarea dinspre Alba Iulia în satul Șard se numeşte Poiană, iar bătrânii îi spuneau „Poiana Furcii”, toponim a cărui însemnătate începe să se piardă în conştiinţa locală. Un aspect interesant îl constituie faptul că  amplasamentul vechiului loc de execuţie este încă străjuit de o troiţă din lemn, veche şi mâncată de intemperii, lângă care cineva a montat pe un stâlp metalic o antenă de satelit.

La câţiva kilometri în amonte, la ieşirea din satul Tăuţi, în apropierea rezervaţiei naturale Piatra Corbului, aceleaşi hărţi înfăţişează o altă spânzurătoare, locul purtând numele de Dumbrava Barată, iar amintirea locului de suplicu fiind pierdută complet din memoria colectivă.

Ultimul loc despre care vorbim în acest material se găsea în Zlatna pe un mic platou numit tot Dealul Furcilor situat în imediata apropiere a celor două biserci ortodoxe construite în sec al XV-lea, respectiv în 1774.

Preoţii celor două parohii cunosc însemnătatea toponimului şi povestesc că până nu demult pe micul platou se mai vedeau resturile unor cruci de piatră, probabil mormeintele unor condamnaţi, iar pe un fragment de cruce găsit întâmplător într-o fântână din apropiere s-a putut descifra un text în litere chirilice tradus astfel: “În acest loc şi-au aflat moartea şi cei cu vină şi cei fără vină”, iar în partea de jos însemnarea: „Ridicat de Tanislav Ștefan”.dealul furcilor alba

Tot la Zlatna la poalele dealului Măgura ne atrage atenţia toponimul de Fântâna Spânzuraţilor care după spusele celor mai în vârstă ar fi fost tot un loc de execuţie a condamnaţilor, probabil anterior celui amintit mai sus. După mijlocul secolului al XIX-lea Imperiul Habsburgic renunţă la pedepsele medievale, condamnaţii fiind executaţi prin împuşcare, fapt care va duce din nou la schimbarea locului de supliciu într-o poiană străjuită de brazi situată tot la poalele dealului Măgura care poartă denumirea „La Puşcărie“

Execuţiile şi mutilările pentru diverse fapte mai mult sau puţin grave au marcat întreaga istorie a evului mediu european, caracterizat printr-un oarcare dispreţ faţă de viaţa omului, supliciul public având în special rolul de intimidare a claselor sărace putând aminti aici însemnarea din 1562 a lui Ioan Belsius agent imperial şi curier între curtea de la Praga şi domul Moldovei, Desopt Vodă,  care cu toate că nu asistă la execuţii în descrierea Moldovei aminteşte: “această ţară poate fi numită ţara schingiuiţilor, a celor chiorâţi şi orbiţilor, a ciungilor şi a mutilaţilor”.

Spre deosebire de Moldova şi Țara Românescă, în Tansilvania diferenţele sociale erau amplificate de cele naţionale, de statutul de naţiune tolerată lipsită de drepturi a românilor despre care la 1848, Gh. Bariţiu scria: “Ceea ce în acea epocă nu se mai vedea nicăieri în Europa, se vedea în tot cuprinsul Transilvaniei, adică furcile şi spânzurătorile ridicate în permanenţă pe la toate comunele”.

Păstrarea în memoria colectivă a sensului toponimului de „furci” sau diferite alte toponime leagte de existenţa în trecut a unor locuri de supliciu în care, aşa cum scria pe crucea de la Zlatna “şi-au aflat moartea şi cei cu vină şi cei fără vină” reprezintă un gest de rememorare  şi conştientizare a faptelor trecutului.troita sard

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Scroll To Top

The forecast for Bucharest, Romania by Wunderground for WordPress

Descargar musica