Monday , 22 January 2018
Venezuela – jurnal de calatorie, Salto Angel

Venezuela – jurnal de calatorie, Salto Angel

Salto Angel este cea mai mare cascada din lume, ca si inaltime (983m) si visam sa ajung aici inca din scoala generala cand am citit prima data despre existenta acestui loc. Tot ceea ce am putut afla inainte este ca se afla in jungla si este foarte dificil de ajuns acolo. Totusi, o aventura frumoasa. Avion Cessna, rafting si putin trekking…

Apa este colectata de pe Auyantepui, asa ca atunci cand ploua, cascada se umfla rapid si de la un firicel de apa, devine un adevarat torent. Desi s-ar putea sa fi fost vazuta de exploratori si inainte, primul care a spus de existenta ei a fost pilotul Jimmy Angel, care in 1933 a zburat deasupra ei cu un avion de agrement. Acesta s-a intors aici in 1937 si a aterizat pe platoul Auyantepui, dar a distrus trenul de aterizare al avionului… Asa ca, impreuna cu sotia sa si inca doi exploratori a avut de infruntat jungla venezuelana pentru 11 zile, pana a ajuns la civilizatie. Cascada a fost numita in memoria sa, iar avionul a fost ridicat 33 de ani mai tarziu cu un elicopter si acum este expus pe aeroportul din Ciudad Bolivar.DSC_0754

DSC_0778
DSC_0780DSC_0783DSC_0726DSC_0769De dimineata, dupa micul dejun am plecat spre marea aventura. Ghidul nostru era mai lent din fire, dar am reusit sa ne urnim pana la urma. Dupa cateva minute de mers, am ajuns deasupra cascadelor de la laguna si ne-am suit toti intr-o barca lunga echipata cu motor de 75cp. Prima jumatate de ora a fost pe un rau lin. Dupa inca putin mers pe jos, ne-am suit iar in barca si a inceput spectacolul. Pe partea dreapta au inceput sa se contureze Tepui, formatiunile specifice zone. Un soi de munti cu pereti abrupti si cu un platou in varf. Ici si colo se vedea cate o cascada a carei apa avea sute de metri de cadere libera, la mare distanta de peretii surplombanti.
Tot de aici a inceput si raul sa fie mai agitat. Din cand in cand erau zone mai rapide unde sarea apa la mare distanta si de multe ori chiar peste noi. Se vedea clar ca apa este foarte crescuta, in unele locuri intra in jungla sute de metri.
4 ore am mers cu barca… si la un moment dat, Ed a aratat cu degetul… Salto Angel…
Fantastic… un suvoi indescriptibil se desprindea de deasupra unui perete imens si cadea parca pana in adancul pamantului, de unde ieseau aburi.
Am fost norocosi ca am avut vizibilitate si ca a plouat inainte.

DSC_0789DSC_0796Cascada era mult mai umflata decat in mod normal, asa ne-a spus Tony.
Inca putin de mers cu barca si a inceput poteca spre cascada. Am parasit grupul si am inceput sa alerg prin jungla, nerabdator sa ajung la baza cascadei. Nu aveai cum sa te ratacesti acolo, era un singur drum… care ar fi trebuit sa dureze o ora. L-am facut in putin peste un sfert de ora, iar la 10 minute au aparut si Andrei si cei doi Ed.
Inca de la jumatatea drumului mi se parea ca a inceput sa ploua, dar nu era ploaie… ci apa de la cascada. Si pe masura ce ma apropiam, zgomotul era mai puternic si apa mai abundenta. Cand am ajuns in punctul de belvedere, nu imi venea sa cred. Suflul era atat de puternic ca abia stateai in picioare cand venea cate o rafala. Am scos repede aparatul pentru cateva fotografii si l-am udat ca in cada.
Andrei a zis ca asa trebuie sa arate sfarsitul lumii.
Am ramas acolo in ploaie mai bine de jumatate de ora si nu imi puteam lua ochii de la cascada. Era un vis devenit realitate…
La coborare nu mai era nicio graba, asa ca am scos timpul din carte, adica o ora, dupa care am fost devorati de insecte, in asteptarea grupului :) )
Reuniti toti membrii grupului, am traversat apa, apoi putin mers prin jungla la frontala, inca un traversat de apa si in sfarsit in tabara. Acolo aveam sa dormim in hamace.
Cina a fost ce ne doream mai tare… pui la gratar cu orez si salata, iar in hamac am dormit neintors. La 5 cand m-am trezit si am intors capul, am vazut cascada. Se vedea perfect de unde dormeam si incepuse sa se lumineze. Restul de vreme pana la micul dejun, am priivit cascada, care a fost invaluita in ceata de cateva ori. Nu mai avea volumul de ieri, pentru ca peste noapte nu a mai plouat torential, ci a fost doar ploaie simpla.
La ora 8 m pornit inapoi. Apa era cu 2 metri mai scazuta pe rau ca in prima zi si erau pietre iesite din apa peste tot, iar drumul a fost mult mai palpitant, cu jeturi puternice de apa care ne loveau la fiecare minut. La un moment dat, eram ca un pui de gaina plouat, ud si inghetat. Drumul a durat mai putin ca la dus, pentru ca nu mai eram impotriva curentului. Inapoi in tabara, am mai jucat carti pana a venit momentul sa mergem la avion. Pe aeroport, am avut onoarea sa fim ultimii imbarcati… la ora 3, dupa cateva ore bune de asteptare. Pilotul, Capitanul Domingo, era un barbat pe la 40 de ani, grizonat si simpatic. Primul lucru pe care l-a facut cand ne-am suit in avion a fost sa pregatim aparatele foto. Eram cam plictisit de atata asteptare, dar l-am pregatit… desi credeam ca am mai fotografiat peisajele la venire. Am decolat foarte repede, fara centuri sau alte masuri de siguranta si inca din primul minut a facut un looping micut si ne-a aratat cascada de la laguna. O stiam. Dar ce vroia el sa spuna e ca ne duce langa ea. Si asta a facut, am zburat pe langa cascada, la mica distanta si a fost fantastic. Inca un looping spre stanga si ne-a aratat raul. Au urmat cele mai frumoase momente pe care mi le puteam imagina. Ne-a apropiat de suprafata apei atat de tare, incat mi se pare ca daca intindem mana pe geam, putem sa atingem luciul apei cu degetele. Si am mers asa cativa kilometri buni, de cateva ori pe langa barci pescaresti. Erau imagini ca in filmele IMAX si nu imi venea sa cred ca este adevarat. In fata se vedea o cascada micuta si am coborat peste ea. La un moment dat, parea ca a atins cu varful aripii apa intr-un viraj. Domingo a intors capul spre noi si a spus razand… ‘a tres’. Si a inceput sa numere… uno, dos, tres, uitandu-se la noi… si la tres a tras puternic de mansa si am inceput sa urcam aproape de verticala, ca intr-un rollercoaster… iar cand a indreptat avionul, am avut cam doua secunde de imponderabilitate, e atunci cand simti golul acela in stomac. Nu mai aveam niciunul cuvinte, iar pilotul radea si se bucura ca ne-a placut.
DSC_0803DSC_0804 copyDSC_0816DSC_0829DSC_0844Dupa asta a scos GPS-ul si a pornit aparatele de bord si am continuat lin drumul. Am prins la un moment dat o furtuna puternica si ne-a spus sa facem fotografii, ca nu se intampla in fiecare zi sa treci prin asa ceva cu un avion de agrement. Fulgera peste tot pe langa noi, vizibilitatea era zero si ploua cu grindina. Dar aveam incredere maxima in pilot si nu ne-am speriat.
Dupa ce am aterizat in Ciudad Bolivar, am mers la hotel si dupa asta in statia de autobuz, de unde am luat autobuzul… autobuz din care scriu acum.
Mergem spre Santa Elena de Uairen, locul din care o sa plecam spre Roraima, un al vis de-al meu. Este un Tepuis cu o lume izolata in varf, cu specii endemice de plante si cu clima proprie. Am citit de multe ori despre locul ala… el mundo perdido…DSC_0885DSC_0874DSC_0864DSC_0863

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Scroll To Top

The forecast for Bucharest, Romania by Wunderground for WordPress

Descargar musica