Monday , 20 November 2017
Pico de Orizaba

Pico de Orizaba

Pico de Orizaba este cel mai inalt varf din Mexic si un vulcan adormit in acelasi timp. Altitudinea sa este de 5636m si pentru a-l escalada, veti avea nevoie de un minim de echipament de iarna, adica pioleti si coltari, plus ceva experienta in domeniu. Am escaladat acest varf in 2008 si pot spune ca mi-au placut foarte mult atat ascensiunea, cat si peisajele.
In continuare voi pune cateva pagini de jurnal din aceasta calatorie, care a inceput in capitala Mexico City, cel mai mare oras din lume probabil.

Dis-de-dimineata (noi ne trezim la 4, ca nu ne-am obisnuit cu fusul orar), am terminat de impachetat si am plecat spre metrou… unde bineinteles ca am avut o surpriza… se deschidea la 7, nu la 5 ca in cursul saptamanii, asa ca a trebuit sa mai asteptam in strada.
A urmat o calatorie cu autobuzul pana la Puebla, si de acolo la Tlatchichuca, nume pe care inca mi-e greu sa il pronunt. Acolo nu sunt multe optiuni de cazare si am ajuns la pensiunea lui Maribel, o femeie foarte intreprinzatoare. Acolo costa 10 dolari locul intr-o camera cu conditii rudimentare, cu podea de beton si toaleta in capatul curtii. Dar, cum zicea si ea “treinta y cinco anos de experiencia”, asta ar trebui sa o recomande si ne garanta ca e cea mai buna optiune din oras. De fapt bagajele mari si grele ne-au convins sa nu mai cautam si altceva.
In oras era targ… gaseai de toate, in special de mancare. Se faceau peste tot jumari delicioase, de care am luat si pe munte si am gasit o salata extraordinara de fructe.
A doua zi am luat bagajele si am luat primul taxi spre Villa Hidalgo, ultimul satuc inainte de urcarea pe munte. Nu am mancat la Maribel… cu toti cei 35 de ani de experienta in activitatea hoteliera, nu ne-a convins sa dam 6 dolari pe un mic dejun format din omleta cu ceai. Asa ca in Villa Hidalgo, la una dintre cele trei case am gasit o gospodina care ne-a pregatit o omleta delicioasa si un ceai foarte aromat.
Drumul spre refugiu s-a dovedit lung… cei 7 kilometri cred ca erau de fapt cam 10, cu tot cu scurtaturi. Oricum, muntele e foarte frumos si se vede mai tot timpul conul inzapezit. In partea de jos predomica stanca, dar sus e o caciula de zapada si se poate intui si locul craterului.
Dupa aproape 5 ore de mers cu bagaje mari aungem la refugiul Piedra Grande, la 4200m, care e de fapt o constructie mare de piatra in care in care incap cel putin 50 de oameni. Seara mirosim peste ars in ulei de o expeditie franceza… mare placere, mai ales acum, cand incercam sa ne aclimatizam. Noaptea nu dormim prea bine, ca pleaca francezii pe varf si fac galagie.
Pe la 8 ne urnim si noi spre saua de la 4800m. Urcusul nu e greu, nici prea inclinat, dar sunt foarte multe poteci, toate marcate, unele mai comode decat altele. Dupa nici 3 ore ajungem intr-o concavitate mare care presupunem ca e saua. De aici incepe o limba de zapada, asa ca nu mai are rost sa continuam. Ascundem coltarii si pioletii sub o piatra, mai stam putin si… la vale. Pe mine incepe sa ma doara capul usor. La refugiu facem o supa si un ceai si ne culcam, ca la 1 noaptea am planificat plecarea spre varf. Durerea de cap nu ma lasa pana noaptea tarziu. Nu am dormit bine, mai ales ca stateam cu grija… ceasul care trebuia sa ne trezeasca dadea semne ca nu mai are baterie.
La 12 si jumatate incepem sa impachetam bagajele pentru varf, bem o gura de ceai, ascundem rucsacurile si cu 2 minute inainte de ora 1 plecam spre varf. Nu bate vantul, dar e frig…381san cristobal
In doua ora suntem la bolvanul cu materialele. Ne punem coltarii si hamurile, luam pioletii si plecam in sus. Zapada e perfecta… inghetata… coltarii musca foarte bine, fara sa se afunde. Panta depaseste in cateva locuri 45 de grade… adica e inclinata, are aspect de perete. Totusi nu e nevoie sa ne legam in sfoara. Intr-o jumatate de ora suntem intr-o creasta pietroasa pe care o urmam spre dreapta spre Sarcofago, o formatiune stancoasa de mari dimensiuni. Deslusim deja panta finala de zapada, dar nu stim pe unde sa mergem. Continuam un usor traverseu dreapta pana gasim un fel de creasta, sau mai bine zis un umar. Aici ne legam in sfoara, de teama crevaselor. Urcusul nu e greu, dar nu tinem umarul, ci intram pe fata, in stanga. Mi-au inghetat picioarele foarte tare, dar stiu ca odata cu rasaritul soarelui, va veni si caldura. Nu ne putem da seama de inclinatia pantei mai sus, asa ca mergem intr-un zig-zag continuu. Nu e foarte greu… dar nu e nici usor. Panta are pe alocuri si 50 de grade si suntem convinsi ca nu suntem pe traseul clasic. Urcusul pare nesfarsit. Pietrele de sus par in acelasi loc. Desi ne miscam, ele sunt tot acolo… 10 pasi si pauza, 5 pasi si pauza, 20 de pasi si pauza. Se simte ca suntem la altitudine. Efortul e mult mai mare si pauzele sunt bineinteles necesare. Reusesc cu greu sa fac cateva fotograii. Mi-e greu sa scot aparatul, ca stau in echilibru pe o panta inclinata… mi-e greu sa incadrez. Si o sa vad ce a iesit abia peste 3 luni cand voi developa filmele. Fane mai si filmeaza din cand in cand, asa ca o sa avem ce sa ne aducem aminte. Cand incepusem sa cred ca panta nu se mai termina, il aud pe Fane fericit: “sunt pe buza craterului”… ma grabesc sa ajung si eu, credeam ca acolo e varful… dar nu e acolo, mai e putin. vine si Clau si facem cateva forografii. Craterul e impresionant, un hau de 2-300m cu pereti verticali de stanca. Jos, in fundul craterului e zapada, cu multe urme de bolovani cazuti. Miroase tare a sulf, dar nu se vede nimic fumegand. Stiu ca gazele de acolo pot fi foarte toxice, aca ca in cateva minute plecam spre varf. Ajungem pe inca o culme si vedem in departare varful… de data asta chiar e varful, ca sunt cateva fiare priponite acolo.
In nici 5 minute, ne strangem mana fericiti pe varf. E ora 8.10… si tocmai am terminat de urcat ruta Espinosa, credem ca asa se numeste, premiera romaneasca cu bocanci rosii, fara porteri, fara oxigen si in stil alpin :) ))))))))))) Filmam si facem fotografii. Privelistea e fantastica. In departare se vede Popocatepetl fumegand. Privelistea asupra craterului Orizaba e fantastica. Nu e nici un nor… se vede si marea, vedem si observatorul astronomic… toate sunt la picioarele noastre. Suntem pe cel mai inalt varf din Mexic, la 5610m. Trebuie sa multumim muntelui ca ne-a lasat sa urcam. Fane lasa ofranda cateva bomboane intre fiarele contorsionate de furtuni si zapezi. In apropiere vedem o gaura din pamant din care ies gaze… miroase a sulf. Cred ca nu e bine sa mai stam mult. Ne legam din nou in sfoara si plecam la vale. Coborarea e mai usoara decat orcarea, ca avem vizibilitate. Mergem cu fata la vale, direct. Sarcofago pare aproape… dar nu e asa. Dupa o ora de coborare fara oprire suntem inca departe. Soarele dogoreste… suntem intr-un cuptor imens si zapada sclipeste foarte tare.orizaba135
Cand se termina zapada imi da jos coltarii si la nici 5 minute cad cu ei in mana… prin pielea taiata incepe sa iasa sange… o sa ma pansez la refugiu, sper sa nu se infecteze. Ii astept pe Fane si pe Clau si plec spre refugiu… vreau sa ma odihnesc, mi-e somn si sete. La 11.40 sunt la refugiu, pun de ceai… bine ca nu am bricheta. In jumatate de ora vin si ei, ca s-au mai oprit pe drum.
Mai putin de 11 ore de la refugiu pana pe varf si inapoi, 1600m diferenta de nivel… ne-am miscat bine.
A fost un varf extraordinar de frumos… si rana pare sa se vindece.
A doua zi, coborarea. In 2 ore suntem in Villa Hidalgo. Nu gasim masina, asa ca mai facem o ora pana in urmatorul sat. Acolo gasim o masina care ne ia pana in Tlatchichuca, spre surpriza noastra, gratis. Constat ca m-a ros un bocanc deasupra gleznei… o sa treaca in cateva zile. La Maribel Fane afla ca un poster cu muntele e la modestul pret de 20 de dolari. Le strangem mana calduros si plecam grabiti fara sa ne uitam inapoi.

orizaba144 orizaba141 orizaba137 orizaba134 orizaba132 orizaba128 orizaba146

2 comments

  1. Felicitari pentru ascensiune. De unde ati luat apa? Dar aprovizionarea cu alimente din ce oras ati facut-o? Cat costa transportul de la Tlachichuca la refugiu si retur? Multumesc.

  2. apa am luat de la refugiu. mancare din tlatlichuca. nu stiu cat ar fi o masina pana sus. noi am luat pana in villa hidalgo si a fost cativa dolari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Scroll To Top

Our weather forecast is from Wunderground for WordPress

Descargar musica