Monday , 20 November 2017
Litang – ultima reduta tibetana

Litang – ultima reduta tibetana

Litang este Tibet-ul asa cum nu il mai putem vedea in alta parte.
Desi tehnic, teritorial, Sichuan ca si provincie este socotita inafara Tibet-ului, pot sa va asigur ca aici sunt cei mai autentici tibetani pe care ii puteti intalni.
Lucrul pe care nu aveam de unde sa il stiu inainte sa ajung acolo este ca in Sichuan nu a fost implementata inca Revolutia Culturala. In traducere libera, oamenii de aici inca au traditii si traiesc asa cum o faceau in urma cu sute de ani. Nu stiu cat va mai rezista aceasta situatie, dar Litang-ul este in continuare un loc autentic tibetan.
Incercand sa ajung acolo, am constatat ca autoritatile vor sa impiedice turistii pe orice cale sa puna piciorul in Litang. Aflat in Shangri-La, cautam autobuzul care urma sa ma duca in Xiangcheng, peste cateva pasuri de 5000m in drumul spre Litang. In statia de autobuz mi s-a spus ca nu exista curse. Sunt anulate. Un lucru pe care l-am invatat in China a fost sa nu cred ce mi se spune, ci sa insist. In final, am aflat cu jumatate de gura ca s-ar putea sa plece un autobuz totusi, sa vin la prima ora a doua zi dimineata.
A doua zi, la 6 dimineata eram acolo. Autobuzul era deja jumatate plin. Am apucat sa cumpar cateva momo pentru micul dejun si am plecat. Se pare ca am avut dreptate, nu vor turisti acolo.

DSC_4705
Drumul a fost impresionant. Mai mult o carare asfaltata care serpuia prin pasuri la 5000m, ici si colo inzapezita sau inghetata. In departare, munti inalti si podis.
Ce nu pot uita din aceasta zi in autobuz este ca la 5000m, unde este aerul mai rarefiat, chinezii fumau in autobuz si nu puteai deschide geamul ca se face curent. Asa ca a trebuit sa suport durerile de cap de la altitudine si fumul de tigara care facea aerul greu respirabil. Cu 20km inainte de destinatie, un control de politie. Mi se inmaneaza o hartie in engleza in care scria clar ca drumul este surpat si nu se poate continua. Cat de prost sa fiu sa cred asa ceva? Daca autobuzul poate ajunge, eu de ce sa nu merg. Le-am spus ca imi asum riscul. Intr-un final am ajuns in Xiangcheng si m-am cazat la un hotel, mort de foame. Ajuns la primul restaurant, am fost inconjurat rapid de o multime de politisti care incercau sa imi spuna ca nu se poate ajunge la Litang, sa ma intorc. Cel mai amuzant a fost cand mi-au cerut actele si le-am dat pasaportul. L-au examinat o jumatate de ora, au tras de toate paginile si mi-au spus ca vor si acte de identitate… Ce sa le explic? Legile internationale? Pasaportul este actul meu de identitate? Bine ca aveam carnetul de conducere la mine.
Fericit ca am scapat de armata de politisti, m-am dus la hotel. Nici nu am intrat bine in camera, si batai in usa. Deja ma enervasem, credeam ca sunt tot politistii… Dar nu, nu erau ei. Era un tibetan care nu stia o boaba engleza si incerca sa imi explice ca el merge la Litang in dimineata urmatoare la 5 si sa merg cu el. A durat cam o ora sa imi explice, mi-a si dat la telefon pe cineva care vorbea engleza.
A doua zi la 5 am plecat conform planului. Era intuneric bezna si nu avea faruri, ci niste beculete care abia licareau. Le mai stingea din cand in cand, sa faca economie probabil. De posturile de politie am trecut usor, ca ii cunostea bine cei de garda. Tot drumul a cantat muzica religioasa. Nu suna rau. La un moment dat, in bezna, a vazut o gaina in mijlocul drumului. A oprit si a luat-o in masina. Credeam ca deja suna acasa sa puna apa la fier… dar m-am inselat. Mi-a aratat poza lui Dalai Lama si mi-a spus, prin semne, ca e credincios si duce puiul la manastire, sa fie ingrijit acolo.
Intr-un final, spre pranz, am ajuns in Litang. M-a dus la singurul hotel din oras unde aveam sa intalnesc singurii turisti din zona, un neamt, un japonez si un elvetian.
Nu am stat mult in camera, ci am plecat sa fac fotografii. Oamenii pe strada erau foarte bucurosi la vederea aparatului foto si ma foloseam de singurele cuvinte tibetane pe care le-am invatat: Tasi Delek (Buna ziua).
Am vizitat manastirea de aici. Este impresionanta, veche de cateva sute de ani. A fost construita in 1580 si renovata recent. Aici este si o scoala de lama, unde sunt aproape 3000 de lama. La etaj sunt ramasitele a trei Dalai Lama. Am fost dus acolo pe coridoare secrete de un Lama cu rang mai inalt. Interesant este ca orasul a fost deschis vizitatorilor in 1999, dar cu maxima prudenta.

DSC_4878 DSC_4947b DSC_4932DSC_4916a
Pe strazi am fotografiat sute de oameni si am fost poftit si in case de mai multi. Nu pot uita ca unii au desfacut o sticla de Coca-Cola de bucurie ca le-am calcat pragul. Este un bun de lux pentru ei.
La fiecare colt de strada insa, nu puteam sa nu remarc prezenta ofiterilor deghizati care imi dadeau pozitia prin statie. Devenea frustrant, dar nu aveam ce face.
Ceilalti turisti erau Yoshi, un elvetian de origine japoneza care a fost expulzat din tara in 2 zile, ceva probleme cu pasaportul, Yuki, un japonez expulzat si el din tara, banuit ca ar fi fost jurnalist si Manuel, un neam care, la fel ca mine, a reusit sa scape cu bine.
Intr-una din zile am intrat in vorba toti patru cu un localnic. Nu aveam cuvinte comune, dar s-a gandit el si a spus ca daca nu intelegem ce zice, macar hieroglifele alea chinezesti ale lor trebuie sa le stim, ca le stie toata lumea. Pare hilar, dar ne-am inteles cu el asa. Fiecare dintre noi stia cate 20-30 de semne, unele mai semanau cu cele japoneze si am inteles in final ca ne invita sa stam la el cateva zile. Nu am apucat insa, politia i-a expulzat pe cei doi si ceilalti am plecat cat de repede dupa aia.
Un lucru impresionant care inca se desfasoara aici este inmormantarea in ceruri. Cand moare cineva, solul este inghetat si nu se poate sapa. Lemne nu exista pentru a-l arde. Asa ca solutia pe care au gasit-o este sa il toace si sa il dea vulturilor. Pare crud si barbar, dar aici este traditie. Un lucru normal. Am fost la locul in care se intampla evenimentul. Sunt fragmente de oase umane imprastiate pe o campie mare, miroase a sange si in departare se vad vulturii care asteapta semnalul. Acestia sunt chemati cu tsampa arsa. In functie de statutul decedatului, procesiunea va avea loc de la baza unui deal pana in partea superioara a acestuia. Vor veni pe langa familie, un lama si un ajutor al acestuia, ‘taietorul’.
Un alt obicei pe care l-am observat la manastire este drumul facut prin prosternari. Credinciosii in drum spre manastire vor cadea pe burta la fiecare pas, pentru rugaciune. Se ridica apoi, mai fac un pas si iarasi se lasa pe burta.
Toti tibetanii de aici spun rugaciuni si invart obiecte rituale. In centrul orasului vechi este o stiva uriasa facuta din placi cu rugaciuni.
La fel de greu de inteles mi s-a parut sistemul de incalzire. Asta pentru ca nu exista. Erau -10 grade afara si -5 grade in interiorul hotelului si al caselor. Se intampla asa pentru ca nu au lemne de foc. Seara au adus cativa carbuni intr-o galeata, i-au pus sub o masa si ne-au invitat sa stam la masa, cu fata de masa peste picioare, sa ne mai incalzim. Am avut totusi apa calda la dus si paturi electrice, asa ca am rezistat cu bine frigului.
Cele cateva zile petrecute aici au fost cele mai autentice din China si sunt convins ca este printre ultimele locuri unde mai pot fi vazut tibetani care nu au fost inca schimbati de revolutia culturala (asa cum s-a intamplat la Lhasa spre exemplu, care a devenit un oras chinezesc, depersonalizat).

Cum ajungem aici? Greu. Exista varianta interesanta, Shangri-la – Xiangcheng – Litang sau varianta mai usoara, direct din Chengdu pe ‘autostrada’ spre Lhasa (2 zile).
Cat costa? Dormitul de persoana este 5usd, mancarea este 5-6 usd pe zi, nu exista taxe de intrare. Autobuzele sunt si ele ieftine (10 usd pe zi).
Ce sa avem la noi? Haine groase, aparat foto, protectie de soare. Atentie, Podisul Tibet este la altitudine si puteti resimti raul de altitudine in primele zile. Dureri de cap, senzatie de voma, obositi foarte repede. Trebuie sa aveti rabdare si sa consumati multe lichide. Aclimatizarea dureaza 3-4 zile. Litang se afla la 4000m (mai sus decat Lhasa cu 300m), iar pe drum veti ajunge pe la 5000m.DSC_4986 DSC_4978 DSC_4973a DSC_4964 DSC_4949 DSC_4944b DSC_4939b DSC_4930 DSC_4927a DSC_4914 DSC_4897 DSC_4852 DSC_4846 DSC_4839 DSC_4831 DSC_4830 DSC_4805 DSC_4801 DSC_4786 DSC_4759 DSC_4998

 

2 comments

  1. Vai, ce roşii sunt în obraji copilaşii :) .

    • Este o adaptare remarcabila a tibetanilor la conditiile de mediu din zona: altitudine si frig. Au de 10 ori mai mult oxid de azot in sange. Acesta determina dilatarea vaselor sangvine si ajuta la eliberarea oxigenului in celule. Vasele capilare sunt mai bine irigate cu sange si de aici culoarea rosie a obrajilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Scroll To Top

Weather forecast by WP Wunderground & Denver Snow Service

Descargar musica