Monday , 20 November 2017
Ko Kradan – Paradise Lost

Ko Kradan – Paradise Lost

E corect in limba engleza? Este, si o sa va si spun cat de curand si de ce… Totusi, pana atunci, o sa incep cu inceputul… Ko Kradan, din cat am apucat sa vad eu pana acum, este cea mai frumoasa insula din Marea Andaman. De departe. Are tot ce iti poti dori pentru a te simti extraordinar: apa de un turcoaz incredibil, nisip alb, palmieri, jungla si, nu in ultimul rand, un recif de exceptie la doar cateva minute de mal.

Insula are cam 1km latime si 4 lungime, deci este de mici dimensiuni. In jungla, aflat la distante relativ egale de cele trei plaje, se afla Paradise Lost, locul in care am stat eu. Este un mic resort deschis de un marinar american, Wally. El s-a stabilit aici in urma cu mai multi ani si a construit cu mana lui mare parte din bungalow-uri. Acum, din pacate, o artrita il obliga sa mearga cu cadru, dar este in continuare prezent. Locul arata foarte bine, ingrijit, curat si cu cea mai buna mancare de pe insula (din cat am reusit sa testam noi).

Dar nu aici va veti petrece timpul, ci pe plaje… acolo este vestitul nisip alb si fin si apa aia atat de frumos colorata. Iar temperatura… perfecta. Afara putin sub 30 de grade, in apa, undeva pe la 25. Si, daca va plac snorkelingul si scufundarile, ati nimerit unde trebuie. Reciful de aici nu a fost afectat inca de incalzirea globala si albire, asa ca mai toti coralii sunt colorati si stralucitori, iar pestisorii va asteapta sa le faceti fotografii.

Exista un golfulet cu o plaja incredibil de frumoasa si salbatica, apaturcoaz foarte curata si o armata de omuleti facuti din materiale aduse de apa. SunsetBeach. Este superb dimineata si la apus. O alta plaja, Fisherman’s beach, are un recif micut, iar pe mal, cateva locuri mai retrase de facut plaja. Totusi, atractia este plaja mare, paralel cu ea aflandu-se reciful principal. Daca veti face snorkeling si nu ati mai facut inainte, nu atingeti nimic! Pe de o parte puteti distruge coralii daca ii atingeti, pe de alta parte, va puteti zgaria, si multi sunt veninosi.

Cum ajungem aici: insula se afla in sudul extrem al Thailandei in Marea Andaman. Trebuie sa ajungeti pana in ora 11 dimineata in Trang (microbuz din Krabi, 2 ore si jumatate), iar de acolo, in jurul garii, sunt cateva agentii care va pot aranja transferul pana pe Ko Kradan. Nu exista curse regulate, asa ca nu prea are rost sa mergeti de unii singuri in port. Agentia respectiva va va transporta inca o ora cu un microbuz, apoi cu o barca (longtail) pana pe insula.

Cand sa mergem: anotimpul uscat este cel mai potrivit, din decembrie pana in aprilie.

Ce sa avem la noi: neaparat kitul de snorkeling, papuci pentru intrat in apa, crema de soare.

Cat costa: Ko Kradan nu este ieftin. Daca ati mai fost in Thailanda si cautati locurile ieftine, ei bine, Ko Kradan nu se incadreaza. Totusi, in preturile de acasa, este rezonabil. Cele mai ieftine bungalow-uri la Paradise Lost incep de la 700 bahti (fara toaleta atasata), cam 70 ron, iar cele cu toaleta sunt 1200. In resort-urile de pe plaja, preturile sunt mai mari, de la 1200 pana la 15000 bahti. O masa normala este intre 200 si 500 bahti, iar transportul din Trang este 450 dus si 450 intors. Merita fiecare banut, asta va garantez.

* Fotografiile UW sunt realizate cu un aparat Olympus Tough TG2, oferit spre testare de Olympus Romania.


OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA DSCF9690 DSCF9683 DSCF9675 OLYMPUS DIGITAL CAMERADSCF9657 DSCF9611 DSCF9610 DSCF9599OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Scroll To Top

Weather forecast by WP Wunderground & Denver Snow Plowing

Descargar musica