Thursday , 24 August 2017
Tura de iarnă în Vrancea cu #Goodyear4x4

Tura de iarnă în Vrancea cu #Goodyear4x4

Joia trecută am plecat într-o tură #Goodyear4x4 ediția de iarnă, ultima dintr-un proiect mai amplu, după ieșiri în Ardeal, Dobrogea și Apuseni. Echipa completă a inclus 10 oameni, printre care și un câștigător al concursului on-line.

Am plecat așadar cu trei mașini nou-nouțe Mercedes-Benz ML350 oferite de Țiriac Auto și echipate cu anvelope de iarnă Goodyear. Am ajuns pe seară la Lepșa, unde ne-am cazat la Casa Tisaru, o pensiune realizată si decorată cu mult bun gust, asezată la marginea stațiunii, aproape de malul apei.

A început să ningă, iar temperaturile păreau sa fie pe la -4 dimineața, deși peste noapte scăzuseră până la -10. Așa că după micul dejun am plecat cu voie bună la drum, să traversăm munții. Pe jos era un strat subțire de zăpadă, dar aderența părea să fie buna. Nu am derapat absolut deloc. Prognoza era de ninsoare și cer acoperit.

Prima oprire a fost la rezervația Valea Zimbrilor, unde am admirat o turmă de peste 20 de zimbri sănătoși și voinici, în frunte cu Ionică, un exemplar uriaș. Au venit la gard momiți de paznic cu sfeclă. Din ce am aflat, sunt animale agresive, așa că am păstrat tot timpul distanța.

DSCF1533

La rezervatia Valea Zimbrilor. Mitica ne priveste cu interes. Poate mai pica o sfecla.

DSCF1518

O populatie sanatoasa de zimbri.

Dupa Covasna am ieșit de pe drumurile asfaltate ca să traversăm munții spre Cheia. M-am obișnuit repede cu mașina. Zăpada era din ce în ce mai afânată și peisajele tot mai frumoase. Aderența era bună și am continuat pe un drum care a devenit tot mai îngust, dar și mai frumos, pe lângă o exploatare forestieră… pana ce drumul nostru s-a despărțit în două poteci pierdute pe o pantă inaccesibilă mașinilor. Aici am avut câteva momente interesante mai tehnice, întoarcerea masinilor fiind destul de dificilă și cu mici derapaje. Am scos cele două șufe și ne-am pus pe treabă. După aproape două ore de muncă, mașinile erau întoarse și căutam deja intersecția unde greșisem drumul. Și am găsit-o un kilometru mai în spate, chiar lângă un gater. Baieții de acolo ne-au spus că drumul e practicabil până în Cheia. Între timp, începuse să plouă. Da, ploaie la -3 grade, ceea ce înseamnă polei. Totuși nu au fost probleme. Dupa cină, am plecat înapoi spre Lepșa pe ruta Buzău-Focșani și am ajuns pe la ora 23. Au urmat câteva ore de cântat la chitară și depanat povești…

DSCF1546

#Goodyear4x4

DSCF1641

De la Covasna spre Cheia.

DSCF1630

Iarnă autentică.

DSCF1617

O porțiune mai tehnică.

DSCF1608 DSCF1605 DSCF1601 DSCF1578 DSCF1567 DSCF1555

Dimineața, la aceeași oră 9.30, dar cu o zăpadă semnificativ mai mare, am plecat să traversăm iarăși munții, de data aceasta pe altă rută. Pe lângă Covasna am văzut o mocăniță transformată în obiectiv turistic și mai multe vagoane abandonate aflate la mică distanță, pe care am putut să le admirăm în liniște. Spre Nehoiu am intrat pe un drum neasfaltat cu peisaje superbe, pe la Comandău, în masivul Penteleu. Surpriza a fost că drumul, pomii, tufele, podurile, și fiecare milimetru pătrat vizibil erau acoperite cu un strat de gheață curată groasă. Era un adevărat patinoar de dimensiuni gigantice și pot spune cu certitudine că așa ceva nu am mai vazut. În lumina farurilor, părea o lume de sticla și un peisaj desprins din filme. La fiecare oprire aveam dificultăți să mergem pe lângă mașină.

Din când în când auzeam în stație câte un ‘avem Asaftei pe plafon’, moment în care celălalt Dragos ieșea pe geam pentru câteva fotografii… sau ‘pauză scurtă pentru curățat camerele’, urmată de Razvan care alerga în jurul masinii cu o cârpă in mână. Partea cea mai tehnică a traseului a fost o coborâre lungă pe patinoar când sistemul DSR s-a dovedit foarte, foarte util. Acesta prelua frâna și accelerația pe porțiunile de coborâre. Mergea până la oprirea completă a mașinii în cazul derapajului. Si așa, ușor-ușor, am trecut de porțiunea cu gheață. Mașinile s-au comportat excelent, mie mi se pare în continuare incredibil că puteau înainta atât de usor în locuri în care aveam dificultăți majore să fac câțiva pași. După ce Doru a tăiat mai multe crengi căzute peste drum, am ajuns în final la Nehoiu și, după cină, noaptea târziu am revenit la Casa Tisaru, în Lepșa.

DSCF1648

Cerul este în continuare acoperit, dar peisajele sunt superbe.

DSCF1661

Mircea, echipat corespunzător pentru frigul de afară.

DSCF1650

DSCF1675

Pe lângă vagoanele abandonate ale unei mocănițe.

DSCF1693

Gheața pare să acopere totul.

DSCF1699 DSCF1683 DSCF1682 DSCF1678 DSCF1677

DSCF1722

Un strat gros de gheță era depus până și pe ierburile de la marginea drumului.

DSCF1709

Patinoarul Lia Manoliu s-a mutat în Vrancea si Buzău.

DSCF1701 DSCF1729 DSCF1714 DSCF1707 DSCF1706

DSCF1761

Acorduri marca Doru si Mircea Panaitescu.

În ultima zi am hotărât să vizităm muntele de sare de la Meledic. Așa că după degustarea de miere a lui Doru Panaitescu  și o vizită scurtă în Cheile Tișiței, am plecat spre Focșani. A urmat un drum destul de interesant în condiții de zăpadă mare, pe la Râmnicu Sărat – Murgești – Lopătari – Meledic. Pe acolo am văzut numeroase păsări, între care câțiva șorecari comuni (Buteo buteo) și doi huhurezi mari (Strix uralensis)… iar la Meledic, muntele de sare este cu adevărat mare, cu turnuri de sare ca martori ai eroziunii și cu pante întregi de sare și noroi. Este străbătut de un pârâiaș în care apa este soluție salină saturată.

DSCF1802

O degustare de miere organizată de Doru.




DSCF1796

DSCF1788

DSCF1828

Meledic.

DSCF1815 DSCF1822

Legat de echiparea mașinilor, am apreciat butoanele pentru gardă la sol, suspensia sport  sau modul ‘drum cu denivelări’. Pe lângă ele, am rămas fan al încălzirii în scaune. Motoarele sunt V6 de 3000cmc și 255 cai putere, lucru care s-a văzut la fiecare demaraj. Anvelopele s-au comportat foarte bine, mai ales pe zăpadă, unde aderența era excelentă.

A fost o experiență foarte interesantă de offroad cu masini confortabile…  și am găsit o iarnă cum nu mă așteptam să văd în 2014. Zona Buzău – Vrancea este superba și voi reveni în mod sigur cât de curand. Porțiunile de pe parcurs au fost suficient de tehnice și am găsit câte puțin din toate: zăpadă, gheață, noroi, apă, ploaie, asfalt, drumuri pietruite, dar, cel mai important, voie bună și momente de neuitat.

 

Și un film semnat Răzvan Baciu:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Scroll To Top

Our weather forecast is from Wordpress Weather

Descargar musica