Thursday , 14 December 2017
Lacuri, vulcani, targuri mayase, dar mai presus de toate, cascade superbe in jungla guatemaleza. File din Jurnal.

Lacuri, vulcani, targuri mayase, dar mai presus de toate, cascade superbe in jungla guatemaleza. File din Jurnal.

…din Antigua am luat autobuzul de 7 dimineata spre Panajachel, un orasel pe malul lacului Atitlan. Morti de foame, am ajuns si ne-am cazat la Dona Lupita, un hostel foarte curat si linistit si am plecat prin oras sa mancam. Principala atractie aici este lacul Atitlan, un lac urias, cu apa calda si curata, numai bun de baie, relaxare si plimbari cu barca. Tot pe malul lacului sunt doi vulcani stinsi, cu pantele acoperite de jungla deasa. Si Panajachel este impanzit de vanzatori de suveniruri. Seara am descoperit un peste foarte bun gatit cu usturoi si guacamol. O alta delicatesa. La apus au iesit cateva fotografii frumoase pe malul lacului, cu niste culori deosebite.
Sambata, conform planului, am luat autobuzul si ne-am mutat in Chichicastenango. Revin si la oras, dar as vrea mai intai sa spun cate ceva despre autobuzele de aici. In primul rand sunt frumoase. Sunt colorate. iti iau ochii. Apoi, sunt rapide. Soferii sunt inconstienti, merg cu viteze ametitoare pe serpentine, pe pante care de multe ori sunt mai mari de 20%. Apoi, vorbim de chicken buses. Literal. La plecare, era o capra in partea din spate a autobuzului. Revenind totusi. Sunt cele mai frumoase autobuze pe care le-am vazut vreodata. Si multe sunt noi, nou noute cu vopseaua cruda inca.
Chichicastenango. Citisem despre el ca fiind una dintre atractiile din Guatemala. Este vorba de un targ care se tine de doua ori pe saptamana in acest orasel din munti, undeva la o altitudine de 2200m. Este destul de izolat si aici vin vanzatori din triburile maya din zona. Vin in seara dinainte, isi inalta tarabele, apoi a doua zi spera sa vanda totul. Sper sa iasa fotografii frumoase. Acum sunt cazat la hostelul Chichicasteca, foarte curat si frumos. Fara carte, nu l-as fi gasit si nu as fi stiut sa il caut. De dimineata urmeaza sa fie targul, asa ca urmeaza o sesiune prelungita de fotografiat.

In sfarsit a venit si ziua targului din Chichi. Din ce am aflat cu o zi inainte, targul ar trebui sa inceapa de pe la 6 dimineata. Asa ca ne-am trezit devreme si am plecat frumos prin piata, sa vedem cum evolueaza lucrurile si preturile.
Piata este dreptunghiulara, in centru se vand materii prime pentru cusut si tesut, iar pe margine sunt tarabele cu suveniruri… tarabe care se continua pe mai toate strazile din oras. Surpriza cea mai mare a fost ca oamenii nu au deschis atat de devreme cum ni s-a spus… iar cei mai multi au deschis abia pe la 9. Si am vizitat frumos toate tarabele de cateva ori pana s-au deschis… iar putin mai tarziu s-a umplut si de gringo.
Venirea maselor de albi a concis cu dublarea preturilor la mai toate exponatele, fie masti, tesaturi sau orice altceva as mai fi vrut sa cumpar. Dupa negocieri acerbe am reusit sa iau ce voiam la niste preturi bune as zice.
Tot in Chichi am descoperit bananele pe bat. Banane congelate pe care le cufunda in ciocolata fierbine. Capata o glazura delicioasa si costa cam un leu bucata. Am pierdut numarul, atatea am cumparat.
In jurul pranzului am plecat cu un microbuz spre Quiche, iar de acolo am prins altul pana in Uspantan, un orasel izolat in munti, dupa niste drumuri foarte spectaculoase.
Exact cum spunea si cartea, dupa ora 4 nu mai sunt autobuze spre Coban. Asa ca am ramas in Uspantan. Seara a fost racoroasa, iar de dimineata la 7 am prins microbuzul spre Coban. Foarte aglomerat. Cel mai aglomerat. Eu am prins un loc chinuit, iar Tori a stat in picioare 3 ore. In Coban, smecheria locala, sa te duca un localnic sa iti arate statia de autobuz. Localnicul mareste si pretul instant. Asa ca am luat autobuzul spre Lanquin la un pret special. Si, dupa inca doua ore de inghesuiala crancena, am ajuns in Lanquin, un satuc linistit aflat in jungla.
Aici este un resort despre care citisem… un loc in care poti sa te pierzi cu lunile. Asa si e… este pe malul unui rau cu apa turcoaz, ai hamace peste tot, bungalow-uri curate si frumoase, mancare foarte buna in sat, iar la numai 9 km se afla Semuc Champey, o adevarata perla.
Asa ca prima zi a fost relaxare totala, iar in a doua zi am plecat sa vizitam Semuc Champey.
Planul initial era sa mergem cu transportul in comun, adica niste camionete in care baga atatia oameni cati intra, si dupa aia inca vreo 10. Am luat micul dejun in oras si am constatat rapid ca valabile pentru noi sunt doar preturile de gringo, adica mai mult de dublu fata de normal.
Micul dejun a fost clasic, adica omleta, putina branza, smantana, frijoles (adica fasole rosie, fie doar fiarta, fie facuta iahnie), banane prajite, tortillas facute din porumb alb si cafea… La capitolul cafea as insista totusi putin… e o zeama de cafea cu naut, dintr-aia prin care se vede albastrul cerului daca o pui intr-o ceasca. Macar are zahar. Iar la capitoul mancare, estimez ca in 80 de zile in America Centrala voi manca 160 de oua la micul dejun. Oricum, mancarea a fost buna.
Dupa micul dejun ne-am intors la hotel si am mers cu jeepul de acolo, care era la un pret mai corect. Impreuna cu noi au venit si Niels si Margaret, un cuplu de belgieni veniti in America Centrala in acceasi zi cu noi si care urmeaza sa stea putin mai mult.
Ajunsi la Semuc Champey, soferul a zis sa ii platim dus-intors… lucru pe care eu voiam sa il evit… dar pana la urma am platit.
Dupa putin timp am constatat ca fiul soferului va veni cu noi sa ne arate zona.
De la intrarea in parc, se merge putin drept, apoi se prinde o poteca spre Mirador, un loc de unde se vad toate cascadele. Asa ca am urcat abrupt cam jumatate de ora si am ajuns la final la un mic balcon de lemn construt in jungla deasa, balcon de unde se vedea in intregime toata zona de cascade.
Este incredibil. Un rau turcoaz cu debit urias intra pe sub un pod de piatra lung de jumatate de kilometru, iar pe la suprafata podului se formeaza piscine de o culoare imbietoare, cu apa care curge lin dintr-una intr-alta. Aici am stat sa admiram fiecare coltisor, iar dupa o ora de facut fotografii, am lasat bagajele la un om de-al parcului, platit sa le pazeasca, si pe care ni l-a recomandat si Jorje, fiul soferului, ca fiind de incredere. Asa ca, in apa cu noi. Salturi pe burta, pe spate, apa calda, soare, vreme superba. Toate fotografiile de aici le-am facut un un Olympus Tough TG4 si am ramas surprins de culori. Am facut si cateva poze macro la fluturi.
Dupa cateva ore bune de balaceala, am luat bagajele si am plecat spre intrare. Acolo trebuia sa ne astepte soferul… dar nu venise… Jorje nu intelegea nici el.
Am asteptat o ora, doua, apoi am luat si pranzul… si nimic. Trei ore deja. Tori gasise cateva sute de fluturi de pozat si era cel mai incantat. Pana la urma am luat alta masina si ne-am intors frumos in sat, hotarat sa fac scandal.
Ajunsi la bungalow-uri, am constatat ca omul de incredere ne luase fiecaruia din buzunar cate 100 de Quetzali, adica 15 dolari… si a urmat scandalul de la hotel, care a durat putin, pentru ca nimeni nu voia sa dea bani inapoi.
In drumul spre cina, am gasit o masina de politie si am facut plangere pentru furtul din parc. Este totusi inacceptabil sa platesti intrare si chiar paznicul sa iti fure din buzunar. In timp ce faceam plangere, fix pe acolo trecea Fito, cel cu jeepul de Semuc Champey. S-a vazut cum ii cade fata cand ne-a vazut ca facem reclamatie. Imediat a venit zambind la noi sa ne spuna ca e fericit ca ne vede si ca are 80 de quetzali sa ne dea, chiar ca il incurca banii aia si vrea sa scape de ei cat mai repede.
In oras, meniul include de obicei churrasco, adica friptura de porc cu frijoles, tortillas si salata, sau tacos si alte cateva gustari pe la colt de strada.
Dupa asa o zi lunga, am dormit in sfarsit bine. Dimineata am hotarat sa vizitam grotele de la Lanquin, vestite pentru formatiunile carstile de aici si pentru sculpturile maya. Asa ca am platit intrarea, am pozat un fluture urias albastru si am intrat… dar surpriza a fost ca iluminarea electrica nu functioneaza in pestera… asa ca ne-am intors si am cerut banii ianpoi. Lucru deloc facil. Dar, am reusit sa ii obtinem si am petrecut restul zilei in hamac si pe malul raului la hotel.
Chiar langa intrarea in apa am observat mai multe insecte pe picioare, unele care aduceau prea bine cu puri-puri, cele din Venezuela… dar nu au cum… asa am zis.
Pana pe seara cand muscaturile au inceput sa ne manance… atat de tare de puteam rupe pilea cu totul. Unele s-au si umflat destul de tare.
Si mancarimea a continuat si in somn… deja imi fac planuri cu 10 piscaturi pe zi, inmultit cu 80 de zile…

 

* Fotografiile la Semuc Champey sunt realizate cu un aparat Olympus Tough TG4, oferit spre testare de Olympus Romania.

 

DSCF5337 DSCF5444 DSCF5367DSCF5624 OLYMPUS DIGITAL CAMERA DSCF5502 DSCF5464

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Scroll To Top

The forecast for Bucharest, Romania by Wordpress Weather

Descargar musica